luni, 5 mai 2014

Fereastra de speranta

      Momentul venirii pe lume a unui bebelus trebuie sa fie mereu un prilej de bucurie fara margini, ce te copleseste si iti umple sufletul de bucurie. Minunea mult-asteptata s-a intamplat, si viata capata un alt sens, atat pentru mama, cat si pentru intreaga familie.
       In Romania, in 10 % dintre cazuri, insa, bebelusii se nasc prematur, si sufletul mamei este un ocean de ingrijorare, disperare si intrebari fara raspuns...In lungile zile de asteptare, cand mama isi vede pruncul intr-un incubator lipsit de caldura materna, acesteia nu-i mai ramane decat Speranta! Speranta ca totul va fi bine, ca lucrurile vor decurge asa cum trebuie, ca plamanii  micuti  ai bebelusului vor face fata provocarii, ca pruncul va creste, va lua in greutate . 
     O incurajare va cantari mult intr-un noian de sentimente contradictorii, o vorba buna inseamna asa de mult atunci cand ai nevoie de ea...
    Pentru a sprijini mamicile bebelusilor prematuri din Maternitatea Polizu, Dorna a creat Fereastra Sperantei.Astfel, geamul care desparte camera de asteptare de salonul nou-nascutilor a devenit mesagerul celor care vor sa ajute, cu o incurajare, mamicile ingrijorate. M-am alaturat acestei campanii, ca multi alti oameni carora le pasa de cei din jurul sau.


       

     Puteti trimite gandul vostru frumos acestor mamici greu incercate completand un simplu formular aici http://www.grijapentrucopii.ro/trimite-un-mesaj.php
       In 2012, cand mi-am nascut fetita la Spitalul Cantacuzino, am intalnit asemenea mamici.Nascusera prematur, si nu le ramanea de facut decat sa se roage...si sa astepte ca totul sa fie bine...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu