Din fericire, nu am ajuns cu nici unul dintre copiii în
această situaţie, de a fi spitalizaţi.Toate afecţiunile au fost tratate la domiciliu, cu medicaţie
prescrisă de medic, dar ştiu, din povestirile prietenilor, cât de groaznic este să
îti vezi copilul bolnav, într-un salon cu multe paturi şi suferinţă mută.
Totul ia atunci proporţii copleşitoare, iar durerea nu poate fi descrisă în
cuvinte!
Atmosfera este apăsătoare, timpul trece cumplit de greu, iar
copilaşului bolnav i-a pierit zambetul de pe chip. Părinţii sunt îngrijoraţi şi se simt neputincioşi...Aici apare minunea! Are un
chip blând, e haios şi presară veselia în jurul său.
Se numeşte Ion Cristian Roman, este fondatorul Asociaţiei Taxiul cu Bomboane, şi vine pentru o Seară de Poveste, să aline suferinţa micuţilor prin mici daruri şi o incursiune în lumea poveştilor, în care binele învinge întodeauna. Şi nu vine singur, e însoţit de zâne şi spiriduşi, oameni frumoşi cu suflet bun care aleg să îşi petreacă seara într-un spital de copii, pentru a le aduce aminte acestora cât de frumoasă e copilaria cu ale ei poveşti.
Se numeşte Ion Cristian Roman, este fondatorul Asociaţiei Taxiul cu Bomboane, şi vine pentru o Seară de Poveste, să aline suferinţa micuţilor prin mici daruri şi o incursiune în lumea poveştilor, în care binele învinge întodeauna. Şi nu vine singur, e însoţit de zâne şi spiriduşi, oameni frumoşi cu suflet bun care aleg să îşi petreacă seara într-un spital de copii, pentru a le aduce aminte acestora cât de frumoasă e copilaria cu ale ei poveşti.
Spre ruşinea mea, nu am puterea necesară să mă alătur
domnului Roman, şi să fiu participant activ în cadrul proiectului Seara de poveste, pentru că nu sunt în stare să merg printr-un spital de copii cu zambetul pe buze! Suferinţa din jurul meu m-ar copleşi...Şi sunt convinsă că sunt
mulţi oameni în această situaţie!
Din faţa PC-ului, însă, noi avem posibilitatea să contribuim la
organizarea Serilor de Poveste donând o sumă cât de mică (minim 5 lei), prin intermediul Bursei Binelui. Cu siguranţă vă întrebaţi ce este această Bursă! Ei bine, este o platformă online, 100% securizată şi care nu percepe nici un fel de comision, ce permite donaţiile individuale pentru susţinerea proiectelor non-profit ale ONG-urilor din România. Bursa este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlatesc.ro ; ea găzduieşte, organizează şi implementează Campionatul de Bine. Această competiţie are menirea de a atrage donaţii, în vederea transformării organizaţiilor în fundraiseri, pentru propunerile de proiecte sau chiar proiectele în curs de implementare.
În cadrul Campionatului, vor fi declarate câstigătoare primele trei proiecte cu cel mai mare scor final, calculat astfel: suma totală colectată din donaţii X numărul total de donatori disticţi, pe tot parcursul Campionatului. Premiile constau în dublarea sumelor atrase, până la limita sumei de 5000 euro.
În prezent, proiectul Seara de Poveste este pe locul 3 al competiţiei, şi NOI avem puterea de a-l ajuta să se menţină pe podium! Să renunţăm, măcar pentru o zi, la un mic răsfăţ - o cafea, un suc sau o ciocolată, şi să ajutăm la continuarea unei poveşti scrise de oameni minunaţi pentru copiii care au atâta nevoie de zâmbete şi alinare!
Am donat eu însămi o sumă modică prin intermediul acestei platforme, şi pot să vă spun că procedura este rapidă, sigură şi am certitudinea că banii ajung acolo unde am dorit eu! Consider Bursa Binelui o oportunitate de a face un gest frumos, în câţiva paşi uşor de realizat chiar şi de cei novice în plăţile online!
În încheiere, trebuie să precizez că l-am cunoscut pe domnul
Roman acum aproape 2 ani. Am văzut pe Facebook un anunţ, prin care dânsul solicita sprijinul
pentru strângerea a cât mai multe cănuţe cu bomboane, precum şi cărţi pentru copilaşii
bolnavi, aflaţi în spitalele de pediatrie. Mi-am mobilizat atunci câţiva
prieteni şi colegi de serviciu, şi am oferit, prin intermediul acestui minunat OM, mici daruri care aduc mari bucurii
copilaşilor. M-am întâlnit atunci cu domnul Roman, acest om cu sufletul de aur, şi am avut impresia că îl
ştiu de-o viaţa...Bunătatea se pare că are darul de a construi o lume mai bună...pentru noi şi copiii noştri!
Surse foto: pagina de Facebook a Asociaţiei Taxiul cu Bomboane si https://blogalinitiative.ro/
Surse foto: pagina de Facebook a Asociaţiei Taxiul cu Bomboane si https://blogalinitiative.ro/